Produsele BIO – tot mai promovate în România
Observ că se vorbeşte tot mai mult în Romania despre produsele BIO, aşa că e cazul să tratăm şi noi acest subiect.
În primul rând, produsele BIO sunt cele care conţin în totalitate sau aproape în totalitate ingrediente biologice provenite din cultivarea agricolă sau aflate în stare brută în natură. Materialele agricole BIO trebuie să respecte anumite condiţii pentru a primi acest calificativ, cum ar fi nefolosirea îngrăşămintelor sau pesticidelor chimice.
Din aceste materii prime se alcătuiesc apoi diverse produse, principalele fiind cele alimentare şi cele cosmetice. Folosirea acestora este indicată tocmai pentru că sunt naturale, fără tot felul de compuşi ciudaţi şi de multe ori periculoşi.
Produsele BIO vin însă şi cu ceva dezavantaje. Unul mai mic ar fi valabilitatea acestora: tocmai pentru că sunt naturale, sunt şi perisabile. Astfel, o cremă BIO nu va ţine 2 ani ci cel mult câteva zeci de zile. La fel şi produsele alimentare, care se strică mult mai rapid. Datorită acestui fapt şi a greutăţii producerii de materii prime, produsele BIO au şi marele dezatavantaj de a fi scumpe. De 3-4 ori mai scumpe de fapt decât produse asemănătoare convenţionale.
Cu toate acestea, domeniul este în creştere în România. Şi la nivel mondial de altfel, unde creşterea pieţei pe anul 2008 a fost de 25%. La noi început să fie mediatizat destul de curând şi se preconizează că va exploda în anii următori, cu creşteri de peste 50% anual.
Personal nu pot spune că mă dau în vând după produsele BIO. DA, sunt sănătoase şi DA, contează ce fel de alimente folosim zilnic, dar parcă tot prefer nişte produse naturale de la ţară (despre diferenţa dintre produsele BIO şi cele naturale într-un post viitor), de la bunica, care sunt mult mai ieftine şi îmi inspiră mai multă încredere, chiar dacă nu respectă zeci de standarde internaţionale.
Voi ce părere aveţi? Consumaţi produse BIO, aveţi în plan să le încercaţi pe viitor sau aveţi opţiuni mai bune? Oricum, vom mai avea articole legate de subiect pe viitor, aşa că staţi pe-aproape.
|
Articole asemanatoare: |



Comentariul lui Luci pe 23 Iunie 2009:
Eu deja sunt un consumator inrait de produse BIO. Cu toate ca sunt putin mai scumpe decat produsele naturale, trebuie sa te gandesti ca investesti in sanatatea ta. Iar pretul mare pentru produse e uneori un mit. Eu cumpar de cele mai multe ori de pe Vreaubio.ro si nu mi se par scumpe.
Comentariul lui bagatare si punct ro pe 27 August 2009:
bio, bio, dar sunt cam scumpe.
Comentariul lui pnaturiste pe 17 Octombrie 2009:
La noi în ţară magazinle alimentare bio sunt în venire, căutate tot mai des. Industria agricolă bio se supune unei legislaţii speciale pentru certificare. Motivul este conştientizarea efectelor nocive pe care îl au îngrăşămintele chimice şi insecticidele asupra organismului uman dealungul aniilor. În Germania, industria bio-organică este foarte dezvoltată, existând lanţuri de magazine-supermarket în care se pot procura astfel de produse eficiente pentru sănătate.Magazinul online “pnaturiste” vine pe piata cu o gama variata de produse bio ecologice si naturale de o buna calitate si la preturi mult sub cele din comert .